Please enable JS

Maramures Centenar - Vasile Lucaciu

Vasile Lucaciu

născut:21 ianuarie 1852

decedat:29 noiembrie 1922


PREZENTARE

Viaţa şi activitatea lui Vasile Lucaciu oferă celor dornici să o cunoască inepuizabile momente de meditaţie şi echilibru interior. Contextul în care Vasile Lucaciu şi-a manifestat capacitatea de acţiune şi calităţile definitorii ale unui tribun este cel al luptei românilor pentru unitate naţională. Supranumit „Leul de la Şişeşti” datorită caracterului său intransigent şi a puterii de luptă, Vasile Lucaciu a impresionat deopotrivă pe contemporanii săi şi generaţiile care i-au urmat, devenind din timpul vieţii un simbol al luptei pentru dreptate şi adevăr.

Vasile Lucaciu s-a născut în localitatea Apa din judeţul Satu Mare la 22 ianuarie 1852. La vârsta de şase ani pleacă împreună cu familia la Baia Mare unde tatăl său a fost numit învăţător la şcoala confesională greco-catolică. Şi-a continuat studiile la Gimnaziul de stat din Baia Mare, iar anii de liceu la Ungvár şi Oradea. În toamna anului 1868 pleacă la Roma cu o bursă la Institutul Sfântul Atanasie, obţinând după doi ani doctoratul în filozofie. În anul 1874 termină şi studiile teologice la Gherla, fiind hirotonisit preot greco-catolic, calitate în care a primit parohia Sâncrai din Sălaj. Din anul 1878 a ocupat postul de profesor de religie şi limba română la Liceul crăiesc din Satu-Mare. Aici a desfăşurat o activitate de educare a sentimentului religios şi a celui naţional în rândul elevilor, ceea ce a atras dizgraţia din partea utorităţilor, în a căror atenţie a intrat. Începe acum şirul multelor procese politice, fiind condamnat în repetate rânduri pentru „calomniere” şi „agitaţie”. Perioada coincide cu intrarea lui Vasile Lucaciu în viaţa publică şi în vâltoarea luptei politice. În anul 1881 a ţinut primul său discurs politic la sfinţirea bisericii din Valea Vinului, vorbind despre deznaţionalizarea românilor pe cale religioasă. În anii următori a desfăşurat şi o intensă activitate publicistică: a colaborat la presa vremii (Gazeta Transilvaniei din Braşov, Familia din Oradea, Gutinul din Baia Mare), a editat din anul 1883 „Revista catolică”, la Satu Mare şi Baia Mare, iar în perioada 1881-1884 a scris importante cărţi de filozofie (Instituţiuni filosofice) precum şi lucrări cu caracter religios (Istoria lui Foţiu, patriarhul Constantinopolelui, Urzitorul schismei greceşti). Este de asemenea perioada în care Vasile Lucaciu schimbă catedra cu amvonul, moment hotărâtor în viaţa sa. Astfel, în ziua de 27 august 1885, se mută cu familia sa, soţia Paulina şi cei patru copii, în frumoasa localitate de la poalele munţilor Gutâi, Şişeşti. De la început părintele Vasile Lucaciu a fost îndrăgit de şişeşteni aceştia devenind cei mai buni prieteni ai săi şi cei mai fideli colaboratori, loialitate care a fost dovedită deseori în anii grei care au urmat. În scurt timp, ca urmare a luptei pentru apărarea drepturilor naţionale dar şi a persecuţiilor nedrepte la care era supus Vasile Lucaciu, Şişeştiul a devenit un cunoscut punct de rezistenţă şi afirmare românească. Ridicarea impunătoarei biserici de piatră, începută în anul 1885 şi sfinţită în 27 august 1891, a fost pentru părintele Vasile Lucaciu, pentru Şişeşti şi pentru toţi românii o măreaţă construcţie închinată unui ideal transmis din generaţie în generaţie: Pentru Sfânta Unire a Tuturor Românilor, cuvinte săpate adânc pe frontispiciul acestei ctitorii.

În multe situaţii şi împrejurări de mare importanţă pentru viitorul naţiunii române, dr. Vasile Lucaciu a fost la înălţimea chemării sale. După anii 1890, perioadă în care făcea parte deja din conducerea Partidului Naţional Român, având şi calitatea de secretar general, era perceput în România ca un erou vorbindu-se deseori despre curajul, consecvenţa şi sacrificiul său în cauza românilor de peste munţi. Aceste percepţii s-au amplificat îndeosebi după eşecul demersului nobil şi demn al românilor la Viena din mai 1892. Părintele Lucaciu a fost autorul moral al Memorandului Românilor şi unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai mişcării naţionale pe care acest document de importanţă covârşitoare a generat-o. În acelaşi an a fost suspendat din parohie şi judecat la Debreţin (12 noiembrie1892) într-un proces în care Vasile Lucaciu a apărat cu demnitate, nu persoana lui, ci poporul său nedreptăţit. A fost primit la Bucureşti, în capitala Regatului României, ca un lider naţional iar în timpul şi după procesul memorandiştilor de la Cluj (7-25 mai 1894), când a primit cea mai grea pedeapsă, 5 ani de temniţă la Seghedin, a devenit un adevărat simbol al mişcării naţionale româneşti.

În contextul declanşării Marelui Război în vara anului 1914, când nimeni nu îndrăznea să prevadă sfârşitul acelei conflagraţii, Vasile Lucaciu a susţinut în modul cel mai hotărât că a venit ceasul eliberării naţiunilor subjugate, deci şi a naţiunii române, că „acest război este lupta decisivă care trebuie să ne aducă eliberarea”.

Prigonit fiind de autorităţi, dar cu acest crez în suflet şi în minte, părintele Lucaciu, în toamna aceluiaşi an 1914 părăseşte Şişeştiul pentru a pleca în România. În capitala ţării a militat pentru intrarea în război alături de Antantă. S-a bucurat de stima, preţuirea şi colaborarea unor iluştri oameni politici şi demnitari: Nicolae Iorga, Tache Ionescu, Nicolae Titulescu. Octavian Goga, dar şi a Ligii Culturale al cărei preşedinte a fost ales.

Credinţa fermă în victoria finală, în înfăptuirea idealului naţional l-a determinat să o mărturisească în modul cel mai convingător, în mai toate oraşele României, în faţa regelui Ferdinand, a primilor miniştri ai ţării ca şi în faţa miilor de auditori români din Italia, Elveţia, Anglia, America sau Franţa. Cuvântul său de mesager al poporului român a fost ascultat de mari conducători de state, precum Wilson sau Orlando, de iluştri demnitari de stat. Periplul său prin marile state ale lumii în cauza naţiunii române i-a adus bucuria misiunii îndeplinite. În lunile noiembrie-decembrie 1918, Vasile Lucaciu, departe de ţară, a trăit şi a simţit împlinirea idealului de unitate naţională a românilor constatând că „suferinţa nu a fost zadarnică”. Părintele Vasile Lucaciu s-a întors în ţară în toamna anului 1919. Aducea cu el, ca o justificare a lipsei sale în cei 5 ani de zile, bucuria victoriei. Marele erou naţional a mai avut puterea de a lua parte la alegerile parlamentare. Prezidând Camera Deputaţilor în 21 iunie 1920, deputatul de Bucureşti dr. Vasile Lucaciu spunea: „Am ajuns să pot prezida măcar pentru un moment această ilustră Adunare naţională ce reprezintă idealul nostru naţional înfăptuit”.

Peste puţin timp, într-o zi mohorâtă de toamnă, pe 28 noiembrie 1922, părintele Vasile Lucaciu s-a stins din viaţă la Satu Mare. Parlamentul a decis funeralii naţionale, iar în ziua de 1 Decembrie în toată ţara s-a declarat doliu naţional. La funeralii au fost prezenţi reprezentanţi ai Senatului şi Camerei, primul ministru Ionel I.C. Brătianu care a acordat post mortem ilustrului luptător Marele cordon al ordinului „Steaua României” ca semn al recunoştinţei pentru strădaniile sale în cauza naţională a românilor. Prietenul şi colaboratorul său apropiat, Octavian Goga a spus printre altele: „...Pleacă dintre noi cel din urmă romantic, reprezentantul perioadei eroice din politica Ardealului, lăsând generaţiei de azi moştenire imaginea lui luminoasă...Toate steagurile se apleacă în faţa acestui sicriu asupra căruia în numele ardelenilor cu care ai pribegit pe drumul idealului, Părinte Vasile, eu smerit ucenic arunc astăzi un bulgăre de ţărână”.

După serviciul divin oficiat de episcopii dr. Iuliu Hossu de la Gherla şi de dr. Valeriu Traian Frenţiu de la Oradea, trupul neânsufleţit al lui Vasile Lucaciu a pornit pe drumul către Şişeşti. După un scurt serviciu religios, episcopul Iuliu Hossu a rostit o impresionantă cuvântare din care spicuim: „Părinte Lucaciu! Nu ai fost în viaţă nici rege, nici ministru. Ai fost un vlădică de la ţară care a luptat din toate puterile pentru ca neamul tău să-şi capete graniţele etnice la care avea tot dreptul.....Azi te conduce la groapă un neam întreg. Au venit miniştri să te salute în numele M.S. Regelui şi al guvernului, au venit episcopii să îndrepte pentru tine rugile lor către cer, au venit ţăranii pe care i-ai iubit şi călăuzit în viaţă, să te coboare în locaşul de veci. Dormi fericit, fiindcă un neam întreg te proslăveşte. Şi fii sigur că nicicând numele tău nu se va şterge din cartea de aur a neamului românesc”.

Sursa: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș