Please enable JS

Maramures Centenar - Ioan Mihaly de Apșa

IOAN MIHALY DE APȘA

născut:25 ianuarie 1844

decedat:14 octombrie 1914


PREZENTARE

Ioan Mihalyi de Apşa s-a născut la Ieud, la 25 ianuarie 1844, ca fiu al Iulianei Man (1815-1881) şi Găvrilă Mihalyi (1808-1875), fost comite suprem al Maramureşului, comisar revoluţionar la 1848-1849 şi, în ultimii ani ai vieţii, judecător la Curtea regală.

Studiile gimnaziale le începe la Sighetu Marmaţiei unde absolvă cele 4 clase inferioare, apoi le continuă pe cele superioare în gimnaziile de la Ungvar, Kaşovia şi Budapesta şi ia examenul de maturitate în anul 1862. Urmează la Universitatea din Budapesta patru ani de studii la Facultatea de drept (1862-1866). La 17 iulie 1866 scrie din Sarasău fratelui Victor, mitropolit al Blajului, că a obţinut diploma de avocat, iar în 1869 îşi ia doctoratul în drept, fiind primul doctor în drept din Maramureş.

„La universitate, aşa cum mărturiseşte în autobiografie, am luat cursuri de limba şi literatura română, pentru care în anii aceia s-a ridicat o catedră deosebită, binevenită mie”. În anii în care Ioan Mihalyi de Apşa a studiat dreptul, la Universitatea din Pesta erau zeci de studenţi români (în 1861 sunt înregistraţi oficial 34) şi numărul lor era în creştere de la an la an. Cursurile inaugurale la catedra de limba română încep la 27 aprilie 1863, prin discursul lui Alexandru Roman. Conform regulamentelor de studii, studentul înscris la Facultatea de drept era obligat să frecventeze iniţial cursurile anului I de la Facultatea de litere şi filozofie, unde era prioritară studierea istoriei şi literaturii maghiare. Studiul istoriei era susţinut de iniţierea în ştiinţele auxiliare ale istoriei. Ioan Mihalyi mărturiseşte: „în anul 1869, am luat la universitate ore private de Arheologie, Numismatică şi Paleografie şi alte studii asemenea ale istoriei”.

Gustav Wenzel, profesor la Facultatea de drept, editor de documente şi izvoare narative privind istoria Ungariei, a avut o influenţă deosebită asupra viitorului istoric. În anul 1866, Wenzel a fost numit rector al Universităţii din Budapesta. Între profesor şi Ioan Mihalyi se stabilesc relaţii de cooperare. În memoriul „Analecta historia comitatum Maramorus concernenti” a lui G. Wenzel, se regăsesc diplome copiate de tânărul maramureşean. Între ei se deschide o corespondenţă cu caracter particular, în termenii unei stime şi aprecieri reciproce.

Încă din anii de studii din tinereţe acumulează un vast bagaj de cunoştinţe juridice şi istorice, având ca fundament ideile şcolii latiniste. Citeşte cu siguranţă pe Ghe. Şincai, Petru Maior, B. P. Haşdeu, mai târziu Xenopol, Densuşianu. Îşi procură Documentele Hurmuzachi, cronicarii şi cronicile româneşti. Preocupat de Istoria Românilor, caută răspunsuri în lucrările istoricilor maghiari şi germani despre evenimentele ce au avut loc în secolele trecute în acest spaţiu central european. Mărturie ale preocupărilor sale găsim în vasta bibliotecă personală, în care ponderea cea mai mare au avut-o cărţile cu caracter juridic şi istoric. Informaţiile dobândite sunt avantajate de logica studiilor juridice şi de practica profesională.

Această împrejurare explică şi în cazul lui Ioan Mihalyi, ca şi al altor absolvenţi ai unor facultăţi de drept din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o judecată juridică pronunţată asupra trecutului, completată cu o iniţiere solidă în studiile speciale ale istoriei.

Prin exigenţă şi multă curiozitate în pregătirea universitară, Ioan Mihalyi a urmărit cu tenacitate descoperirea şi cercetarea ştiinţifică a dovezilor originii, vechimii şi permanenţei neamului românesc în Maramureş. Pregătirea teoretică i-a fost complementată prin cunoaşterea mai multor limbi (română, germană, maghiară, italiană, franceză, ucraineană), ca şi prin studiul limbilor clasice: latina, slava veche, greaca.

Depistarea şi copierea documentelor din colecţia Mihalyi datează din anii studenţiei. Ioan Mihalyi mărturiseşte că această activitate devine o activitate susţinută din 1864.

„Preocupat să dovedească vechimea şi continuitatea românilor maramureşeni, a alcătuit ca dovezi palpabile o prea frumoasă culegere de monede antice, de diplome medievale şi de scrisori şi zapise româneşti din acel Maramureş, care a păstrat numai aşa de puţine.” (Nicolae Iorga)

Ioan Mihalyi de Apşa a avut un rol important în înfiinţarea Societăţii de lectură a românilor maramureşeni, la întocmirea Statutelor societăţii (1868) şi în încercările de înfiinţare a unui ziar românesc în Maramureş. Corespondenţa cu Simion Botizan arată cu prisosinţă nobilele idei progresiste care i-au animat în acest demers.

În Statutele Societăţii de lectură a românilor maramureşeni, tipărite în broşură în limba română la Sighet în anul 1868, în capitolul I, Scopul şi mijloacele, în paragraful 1 se afirmă că: „Societatea de lectură este o însociere a Românilor din Maramureş, înfiinţată pentru câştigarea şi a diferitelor cunoștințe din literatura naţională, arte şi economie”.

Societatea va deschide în Sighet o sală de lectură prevăzută cu diferite ziare, va înfiinţa o bibliotecă cu cărţi folositoare din toate ramurile ştiinţelor, „preferând cărţile edate (editate) în limba română.” Societatea va ţine adunări generale în care vor avea loc conferinţe pe teme literare, economice şi va organiza expoziţii cu caracter economic, artistic şi industrial. Erau declarate interzise dezbaterile neloiale care atingeau religia, naţionalitatea şi morala.

Ioan Mihalyi de Apşa şi familia sa au avut un rol important în organizarea şi desfăşurarea Adunării generale a Societăţii pentru Fond de teatru ţinută la Sighet în zilele de 7-8 august 1882 la care au participat Iosif Vulcan şi Vincenţiu Babeş. Adunarea a avut un succes deosebit: pe lângă publicul numeros din Maramureş au participat şi români din ţinuturile învecinate, ca să asiste la această sărbătoare naţională.

Cu ocazia banchetului Societăţii de teatru, Ioan Mihalyi ţine o frumoasă expunere, păstrată în concept în Arhiva Mihalyi şi din care redăm câteva fragmente: „Arta teatrală nu este creaţiune modernă. De când a păşit omenirea pe calea civilizaţiunii, de când a început conştiinţa frumosului şi adevărului, de odată cu ivirea eroilor şi semnelor mitologice din acei secoli îndepărtaţi, aflăm la greci şi la romani urmele acestor arte frumoase […].Dar precum soarele după ce ajunge zenitul său, scoboară şi apune şi ne lasă în întuneric, astfel şi arta teatrală a apus împreună cu cele două naţiuni şi după lungi secoli, adică în evul nostru a răsărit iar, producând în Marea Britanie pe regele dramaturgilor, în Franţa şi Spania pe nemuritorii Corneille, Molière şi alţii…”

Importanţa familiei Mihalyi la pregătirea şi desfăşurarea manifestărilor culturale şi naţionale româneşti de la Sighet din august 1882 atrage atenţia contelui I. Lonyay, care raporta Ministerului de Interne al Ungariei: „Familia Mihalyi, locţiitorul de vicar Kökenyerdi, preotul Bud din Şugatag şi, în fine, profesorii Pop Ioan şi Buşitia desfăşoară o activitate vie în vederea trezirii interesului românilor maramureşeni.” La masa festivă comună „preotul Tit Bud din Şugatag a toastat pentru Mihăileni, pentru vicarul Kökenyerdi şi pentru Baziliu Iurca ca buni români şi a permis să declare că nu este de repetat acela care nu-i urmează pe cei numiţi, care nu are curajul să-şi facă urme în public şi să declare cu mândrie că este român”. „După umila mea părere, importanţa celor întâmplate nu poate fi tăgăduită pentru că de acum Maramureşul va avea un partid care să se declare pe faţă ca daco-român.”

Convins că partidul „antipatriotic” român dispune de organizaţii în toată Ungaria, Contele Lonyay scria ministerului Tisza Kolaman, într-un raport, următoarele: „În Maramureş consider de factori principali pe următorii: deputatul Petru Mihalyi, juristconsulul Dr. Ioan Mihalyi, fostul deputat Bazil Iurca, profesorul de religie Ioan Pop, protopopul Tit Bud din Ocna Şugatag, preotul Ambroziu Berinde din Ieud, protopopul Paul Oros din Vişeul de Sus şi vicarul Kökenyerdi. Am dispus deja urmărirea acestora.”

Analele Asociaţiunii pentru cultura poporului român din Maramureş consemnează prezenţa lui Ioan Mihalyi între membri săi în anul 1869, când semnează în calitate de notar actul constitutiv (fratele său, Petre Mihalyi, până atunci notarul Asociaţiei, fiind ales deputat în Dieta de la Pesta) sau Statutul Asociaţiunii în calitate de notar, preşedinte fiind atunci unchiul său, Iosif Man, comitele suprem al Maramureşului.

În adunările generale ale Asociaţiunii pentru cultura poporului român din Maramureş şi în comisii, Ioan Mihalyi îşi exprimă îngrijorarea privind situaţia a poporului român din Maramureş în raport cu alte popoare în faţa progresului şi civilizaţiei.

Cu simţ de pătrundere şi luciditate, constată starea de înapoiere a neamului său şi propune soluţii prin dezvoltarea învăţământului şi a şcolilor de meserii pentru răspândirea culturii şi a ştiinţelor în limba română. „Institutul ce are să se înfiinţeze (internatul) are să formeze români, şi comercianţi şi industriaşi, care mai încolo să dezvolte trupul, inima şi mintea generaţiei viitoare, care va fi mai fericită doară de cum suntem noi.”

Dreptul la o viaţă naţională este afirmat în textul Statutului în termeni clari: „Limba învăţământului ordinară este cea română” (paragraful 56). „Scopul institutului este de a creşte şi instrui pentru şcoalele comunale române învăţători şi cântăreţi calificaţi după cerinţele timpului.” (paragraful 6).

Finalul dării de seamă făcute în adunarea generală a Asociaţiei la 5 iunie 1893 arată limpede ideile şi intenţiile conducătorilor românilor maramureşeni: „..deci dacă noi vom fi la un loc şi vom fi creştini şi catolici buni, institutul poate resta spre binele de obşte şi mărirea lui Dumnezeu şi a naţiunei româneşti, până doar vor sosi alte vremuri mai bune.”

Îngrijorat de starea de înapoiere a românilor, în Adunarea generală din 1872, Ioan Mihalyi exprimă adevăruri dureroase, dar importante de rostit pentru ridicarea economică şi culturală a neamului său:

„E lucru dureros a vedea o mulţime de români pierzând terenul de sub picioare, pierzând ţarina cea sacră, ce le-a servit de refugiu în contra inamicilor externi. Noi, care am apărat moşiile noastre în decenii de 17 secole, chiar acum suntem ameninţaţi a le pierde în timp de pace, acum când comerţul şi industria sunt pe calea dezvoltării. Dar, una e în mâini necreştine, alta în mâini neromâneşti.”

În altă parte, continuă: „A sosit timpul suprem, când trebuie să ne ocupăm serios de noi înşine şi să fim pătrunşi de aceia, că numai o educaţiune naţională poate să şteargă de pe faţa noastră urmele ruşinoase ale trecutului, dară vom creşte pentru patria comună, pentru biserica şi naţiunea română, Români culţi, învăţaţi, Români liberi şi virtuoşi.”

Atent la marile schimbări, rezultat al numeroaselor invenţii, a dezvoltării impetuoase a ştiinţei, tehnicii, ce duc la noi orizonturi şi civilizaţii, în adunarea din 11 aprilie 1878, Ioan Mihalyi afirmă prevestitor: „Trăim într-o epocă de transformare şi acel popor care va ieşi din dânsa fără o clasă cultă, va fi condamnat la o soartă mai tristă, ca toate acelea care ne-au încercat în secolii trecuţi. Fără cultură nu există nici avuţie, nici viaţă socială, nici libertate.”

Delegat la 20 februarie 1871 în comisia pentru începerea construcţiei clădirii Convictului, proprietate a Asociaţiunii, Ioan Mihalyi îşi ipotechează averea personală din Ieud şi Şieu, intabulate ca garanţie pentru suma de 6000 de florini.

Ioan Mihalyi a avut o preocupare permanentă pentru înfiinţarea şi progresul composesoratelor nobile româneşti din Maramureş. Membru şi jurisconsult al composesoratului din Ieud, i-a îndemnat pe localnici să vândă muntele pentru a se ajuta remunerarea învăţătorilor de la şcolile satului. A avut un rol deosebit în înfiinţarea composesoratelor la Hărniceşti şi Sat Şugatag.

„Iubea peste măsură ţăranii, mai ales nevoiaşii, neajutoraţii şi nedreptăţiţii – şi din căile dreptului şi a dreptăţii pentru binele lumii nu ar fi ieşit.”

„Timp de aproape 40 de ani nu s-a îndreptat contra poporului Maramureşean, contra şcoalelor lui, contra vieţii sale naţionale, vre-un edict al Pestei pe care dr. Ioan Mihalyi să-l fi primit cu resemnare şi să nu se fi ridicat, contra acelui edict, cu toată puterea sufletului său, cu tot curajul pe care ţi-l dă conştiinţa puterii tale, a dreptăţii tale.”

O preocupare deosebită a Asociaţiunii a fost îndreptată spre formarea unei elite româneşti de întărire a clasei de mijloc. Un rol major l-au avut absolvenţii Preparandiei din Sighet (1862-1869), care au contribuit la eforturile de modernizare a învăţământului românesc din Maramureş, la conştientizarea sentimentului naţional la multe generaţii.

Membrii Asociaţiunii organizau spectacole de teatru, conferinţe publice pe teme diverse, de la medicină la pomicultură.

Pentru sprijinirea Preparandiei din Sighet şi a învăţământului confesional, fraţii Mihalyi s-au implicat în activitatea culturală. Ioan Mihalyi organiza concerte cu public, fratele Găvrilă Mihalyi, fost preşedinte al cercului studenţesc „Petru Maior” din Budapesta, organiza petreceri româneşti în centrele cele mai importante ale Maramureşului.

O plastică descriere a tatălui academicianului Ioan Mihalyi o face învăţătorul Petru Bilţiu-Dăncuş în povestirea „Popa Iuon”: „…de statură mijlocie, dar spătos şi bine făcut. Părul i-a fost creţ, fruntea lată, mărişoară, ochii mărişori, faţa pururea zâmbitoare, pielea feţei îi era roşu-brună; la bătrâneţe cu părul alb, ce se lăsa pe lături, în belşug, ca de argint.”

Preocuparea lui Ioan Mihalyi de a înfiinţa un ziar românesc în Maramureş este întâmpinată cu entuziasm de Simion Botizan. Aflat la Budapesta în tratative cu Iosif Vulcan pentru o angajare la „Gura satului”, scrie la 24 mai 1870 prietenului său, Ioan Mihalyi: „Proiectul tău pentru înfiinţarea unui organ românesc de publicitate, spre oferirea şi promovarea cauzelor şi intereselor noastre publice – naţionale în Maramureş şi vecinătate, corespunde unei necesităţi imperative […] Deşi nu puteam să nu salut încă o dată din adâncul inimii mele nobila ta dorinţă, ca să înfiinţăm un organ românesc de publicitate pentru românii din [ţara lui] Dragoşiu.”

Din Arad, în Ajun de Crăciun 1872, Iosif Vulcan îl roagă pe Ioan Mihalyi să recomande revista „Familia” „în cercul cunoştinţelor d-tale, câştigându-i cât mai mulţi prerenumeranţi (abonaţi)”.

Preşedintele Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura poporului român, Alexandru Mocsony îl înştiinţează pe Ioan Mihalyi că, în şedinţa plenară a Secţiunilor ştiinţifice – literare ţinută la Sibiu la 13 şi 14 iulie 1902, a fost ales membru corespondent al secţiunii istorice. Exprimându-şi speranţa că va accepta mandatul onorific „de a conlucra în cadrul secţiunilor noastre ştiinţifice libere, la înaintarea culturală a poporului român din ţară”, îi trimite Regulamentul secţiunilor, cu drepturile şi îndatoririle.

Doi ani mai târziu, la 30 septembrie 1904, noul preşedinte al Asociaţiei, Iosif Şterea Suluţiu, aduce la cunoştinţa lui Ioan Mihalyi că a fost ales membru pe viaţă, în şedinţa Comitetului Central al Asociaţiunii din 25 August 1904 şi îi trimite Diplome în original.

Ieudeanul Vasile Chindriş (1883-1947) a fost cel mai apropiat colaborator al lui Mihalyi de Apşa din generaţia ce a pregătit şi înfăptuit unirea Maramureşului cu Ţara. Cu studii la Sighet şi Oradea, unde urmează cursurile Academiei de drept, îşi ia doctoratul la Cluj. Bursier al Universităţii din Berlin din partea Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor, leagă o trainică prietenie cu Vasile Pârvan şi se implică de tânăr în lupta naţională. Membru al Asociaţiunii pentru cultura poporului român din Maramureş, cu ajutorul lui Ioan Mihalyi este ales ca prim preşedinte al Despărţământului Sighet al Astrei în 1914.

În corespondenţa membrilor familiei Mihalyi, un loc deosebit l-au avut schimburile de informaţii şi mesajele de prietenie cu ilustre familii româneşti, care au avut un rol important în istoria românilor: familia Ion Raţiu, familia Iuliu Maniu (Cornelia şi Clara), familia Hossu-Login, dar şi cu familiile maramureşene înrudite: Lazăr de Giuleşti, Dunca Şcheian, Andreica şi Coman de Vişeu.

Cu bucurie, la 25 martie 1901, prietenul Iosif Vulcan îl înştiinţează pe Ioan Mihalyi că, pe temeiul Diplomelor maramureşene a fost ales membru corespondent al Academiei Române în secţiunea istorică.

Prin adresa Nr. II 3112 din 26 Martie (Aprilie 8) 1901, a Academiei Române, lui Ioan Mihalyi i se aduce la cunoştinţă că, „apreciind activitatea domniei Voastre pe terenul istoriei”, a fost ales membru corespondent în Secţiunea Istorică. Documentul este semnat de Preşedintele Academiei, Petre Poni şi de Secretarul general, Dimitrie Sturza.

Ioan Mihalyi de Apşa a prezidat Conferinţa de la Budapesta, care a decis ţinerea adunării de protest contra înfiinţării episcopiei maghiarizatoare la Hajdudorogh la Alba Iulia.

Printre semnatarii manifestului de chemare la Alba Iulia pe 29 mai 1912 pentru un protest energic al românilor uniţi împotriva înfiinţării Episcopiei de la Hajdudorogh alături de Ioan Mihalyi regăsim noua generaţie de luptători: dr. Gr. Bilaşcu, dr. Izidor Pop, dr. Ilie Mariş, dr. Gavrilă Iuga, dr. Ilie Chindriş, dr. Vasile Chindriş şi dr. Salvator Iurca.

Revista „Transilvania”, An XLV nr. 4/1914, consemnează că „S-a înfiinţat un nou mare despărţământ la Sighet (Maramureş). Adunarea de constituire s-a ţinut la 25 februarie a.c. Director a fost ales Dl. dr. Vasile Chindriş, jurist.” Doi ani mai târziu, aceeaşi revistă prezintă etapele constituirii despărţământului Sighet: „acesta s-a înfiinţat în 29 februarie 1914, în 7 Maiu s-a constituit comitetul şi în 4 iunie 1914, comitetul a ţinut o şedinţă în care s-a stabilit programul de activitate pentru acelaşi an. Izbucnind războiul, despărţământul n-a mai putut dezvolta nici o autoritate. La convocarea membrilor Asociaţiei, atât înainte, în timpul şi după primul război mondial, o găsim pe Iustina Mihalyi, singura femeie în Despărţământul Sighet, alături de Ioan Fanea, preot din Sarasău, ales membru pe viaţă şi ca membrii pe Iuliu Ardelean, Dr. Ghe. Bârlea, Titu Doroş, Ioan de Kovacs, Pop Ştefan, Dr. Vasile Chindriş, care au fost fruntaşii luptei pentru unire a românilor maramureşeni cu Ţara Mamă.

Gheorghe Todinca